![]()  | 
  
![]()  | 
  
![]()  | 
  ![]()  | 
 
| 
		 
			 
			رقم المشاركة : ( 1 )  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||||||||||
		
		
  | 
|||||||||||
| 
		
	
		
		
			
			
			 Sfânta Parascheva – mijlocitoarea noastră 
		![]() Interviu cu   Arhim. Prokopios Pashalidis Preot slujitor la biserica „Sf. Cuvioasă Parascheva” Noua Kallikratia, Halkidiki, Grecia Cuvioasa  Parascheva, pentru locuitorii Kallikratiei, pentru cei care au adus  icoana ei din vechea Kallikratia, reprezintă ocrotitoarea lor, sora lor,  mama lor, mijlocitoarea lor către Mântuitorul nostru Iisus Hristos,  către care alergau în orice dificultate din viaţa lor. Acest lucru l-au  transmis şi generaţiilor mai noi şi, de aceea, avem destule tinere care  au primit la botez numele de Parascheva. Ele serbează odată cu Cuvioasa  numită şi „din Epivata”, precum şi „din Kallikratia”, iar nu în ziua  pomenirii celeilalte Sfinte Paraschevi, cea Mare (26 iulie – n. tr.).  Vedem cum încet, încet, datorită ignoranţei sau slăbirii intensităţii  evlaviei faţă de ea, cultul ei a avut de suferit în rândul noilor  generaţii. De aceea, ne-am fixat ca şi obiectiv să arătăm creştinilor  că, mai întâi de toate, parohia este casa ei, iar ea este ocrotitoarea  şi mijlocitoarea noastră către Domnul. Este o sfântă mare, face multe  minuni şi trebuie ca întotdeauna să începem cu ea, ca cea care este cea  mai apropiată mijlocitoare, şi abia mai apoi să alergăm la alţi sfinţi,  pentru a le cere ajutorul. Este foarte mare. O ştim din multele minuni  pe care le-a făcut mai ales cu oamenii din generaţiile anterioare şi,   îndrăznesc să spun, că şi ai generaţiei de acum, dintre care unele sunt  cunoscute, iar altele nu. Desigur, noi nu am făcut aici, în  Kallikratia, o înregistrare a minunilor, dar aflăm despre ele prin viu  grai. Eu, ca şi preot, ştiu că face foarte multe minuni şi multe dintre  aceste îmi sunt cunoscute şi mie, personal.  Ştiu că  face nenumărate minuni şi la Iaşi, în România, unde este considerată  ocrotitoare. M-am închinat şi eu la moaştele intacte ale Cuvioasei şi  avem multe mărturii ale fraţilor noştri de acolo.  Vă voi  oferi doar o mărturie, pentru a nu vă obosi, în legătură cu o mare  binecuvântare pe care am avut-o acum câţiva ani. Când au hotărât să  repare racla Cuvioasei Parascheva, ducând-o de la Iaşi la Atena, au  făcut o oprire în Nea Kallikratia. Dacă nu mă înşel era după-amiază.  Între prânz şi seară. Racla a fost depusă în biserică. Doar racla, fără  moaştele Cuvioasei. Mai întâi, senzaţia mea personală şi nu numai, a  tuturor celor prezenţi, era că înăuntru se aflau moaştele Sfintei. Eram  cu toţii foarte emoţionaţi, până la lacrimi. Alt lucru minunat, şi  acesta aş dori să-l prezint dragostei voastre, este faptul că eu am  telefonat doar la două persoane apropiate mie: eu sunt slujitor al  Cuvioasei Parascheva şi o iubesc mult şi le-am spus să vină să i se  închine. Am dat două telefoane. Vă aduc la cunoştinţă că biserica a  rămas deschisă până la ora 12.00 noaptea. Este imposibil de zis câtă  lume a trecut pe aici. Era o revărsare continuă de oameni, care nu  fuseseră înştiinţaţi de nimeni şi nu ştiau nimic. Cu siguranţă i-a  trimis Sfânta Parascheva. S-au perindat sute, să nu zic mii… Cred că au  trecut peste o mie, până la miezul nopţii, fără să anunţe cineva ceva.  Nu se putea vorbi despre o aducere oficială a raclei Cuvioasei  Parascheva. Doar dragostea părinţilor români a făcut ca să se oprească  pentru puţin aici, pentru ca noi să primim această binecuvântare, după  care ei şi-au continuat drumul spre Atena. Până a doua zi, la amiază,  când au plecat, a continuat să vină lume şi au trecut foarte, foarte  mulţi, fără să fie înştiinţat nimeni. Cu toţii am simţit o binecuvântare  atât de mare, ca şi cum ne-ar fi vizitat Cuvioasa Parascheva încă fiind  în viaţă. Nu cred că dacă ar fi fost aduse  moaştele sale în raclă  ne-am fi simţit mai împliniţi, mai plini de binecuvântarea Cuvioasei  Parascheva.  Acum, în  ajunul sărbătorii sale, urez ca Sfânta Parascheva să ne învrednicească  să o serbăm şi să-i cinstim numele, să umple, ca întotdeauna,  inimile  noastre de bucurie şi mângâiere în grelele momente prin care trec  poporul grec, poporul român şi, în general, popoarele ortodoxe.  Vă urez un hram binecuvântat. Cuvioasa să ne ocrotească pe toţi!                     ![]()      ![]()      ![]()  | 
![]()  | 
	
	
		
  | 
| قد تكون مهتم بالمواضيع التالية ايضاً | 
| الموضوع | 
| Minune a Sfintei Cuvioase Parascheva la Tesalonic | 
| Minune a Sfintei Cuvioase Parascheva la Tesalonic |